Raport atelier – activitate practică

Fie că au căutat locaţii pe harta Şcheiului, fie că au citit catrene aparţinând poetului Ştefan Baciu, elevii au participat la o activitate practică de învăţare prin descoperire, prin joc, acumulând informaţii noi despre spaţii şi nume din orizontul lor imediat de viaţă. În final, elevii care s-au implicat cu seriozitate şi interes în activităţi au primit  premii şi diplome de participare.

Având titlul “Cu atlasul cultural prin Şcheii Braşovului”, activitatea a avut scopul de a-i familiariza pe elevi cu geografia şi numele de străzi ale acestui străvechi cartier, dar şi cu nume ale unor personalităţi culturale a căror viaţă şi activitate este legată de Şchei.
Nume cu rezonanţă particulară, mai mult sau mai puţin cunoscute au fost aduse acum în lumina cunoaşterii cu ajutorul invitaţilor care au participat la călătoria culturală.

Fie că au căutat locaţii pe harta Şcheiului, fie că au citit catrene aparţinând poetului Ştefan Baciu, elevii au participat la o activitate practică de învăţare prin descoperire, prin joc, acumulând informaţii noi despre spaţii şi nume din orizontul lor imediat de viaţă. În final, elevii care s-au implicat cu seriozitate şi interes în activităţi au primit  premii şi diplome de participare.

Atractivă prin jocuri şi prin atmosfera relaxată,  activitatea a fost cu atât mai importantă cu cât ea s-a situat în prelungirea demersurilor didactice pe care elevii le parcurg în cadrul şcolii la cursul opţional de „Istoria Braşovului”, constituind o alternativă didactică ce nu va rămâne cu siguranţă singulară.

loading
×