CATEGORY / Uncategorized

Raport general 2023-2024

Raportul privind starea și calitatea învățământului din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 6 „Iacob Mureșianu” Brașov poate fi descărcat de aici.

Prezentul raport de activitate a fost întocmit pe baza rapoartelor responsabililor comisiilor din unitate, precum și în baza datelor statistice furnizate de compartimentul secretariat, referindu-se la perioada 2023-2024. Activitatea s-a desfășurat în baza prevederilor Planului managerial, precum și a planurilor de activităţi elaborate pe compartimente, comisii și catedre.

ORAR AN ȘCOLAR 2024-2025

Orarele claselor primare și gimnaziale pentru anul școlar 2024-2025 pot fi descărcate de aici.

Contestații Titularizare 2024

ERATĂ ANUNȚ DEPUNERE CONTESTAȚII TITULARIZARE

Documentul poate fi descărcat de aici.

În data de 23 iulie 2024 contestaţiile se depun, în scris, până la ora 21:00.

În data de 24 iulie 2024 contestaţiile se depun, în scris, până la ora 12:00.

Transmiterea contestaţiilor la inspectoratele şcolare se poate realiza şi electronic (scanat), prin poştă electronică, în data de 23 iulie 2024 şi în data de 24 iulie 2024 până la ora 12:00.
(2) În contestaţie candidatul precizează următoarele informaţii: judeţul, numărul fişei de înscriere la concurs, numărul şi denumirea centrului de concurs, numele, iniţiala/iniţialele prenumelui tatălui, prenumele, codul numeric personal, disciplina la care a susţinut proba scrisă în cadrul concursului şi nota
contestată, adresa de e-mail, numărul de telefon şi denumirea uneia dintre instituţiile/unităţile de învăţământ absolvite.

Contestaţia la proba scrisă se depune la inspectoratul şcolar, personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procura notarială în original.
Candidatul anexează la contestaţia depusă/transmisă la inspectoratul şcolar şi o copie a buletinului de
identitate/cărţii de identitate. Nu pot fi contestate lucrările scrise ale altor candidaţi.

Concurs de titularizare 2024. Informare candidați

Proba scrisă va avea loc în data de 17.07.2024, cu începere de la ora 9:00.
Accesul candidaților în centrul de concurs este permis până la ora 8:00, pe baza buletinului de
identitate/cărții de identitate/cărții de identitate provizorii, pașaportului sau, în mod excepțional, pe baza
permisului de conducere sau a cărții de alegător.
Unitatea școlară nu dispune de locuri de parcare pentru candidați.

Lista candidaților înscriși pentru susținerea probei scrise poate fi descărcată de aici.

Programare vizualizare lucrări EN VIII

CONDOIU C. ȘTEFAN

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ – 16.07.2024, ora 13.00-13.10

MATEMATICĂ – 16.07.2024, ora 13.10-13.20

loading
×