100 DE ZILE DE ŞCOALĂ

În data de 28 februarie clasa pregătitoare C a sărbătorit 100 de zile de scoală parcurse cu bine.

Ziua a început cu câteva cântece de primăvară şi, desigur, vremea a fost astfel îmblânzită, iar soarele ne-a însoţit pe toată durata activităţii. Copiii, alături de părinţi, au realizat 100 de flori prin tehnica origami, câte una pentru fiecare zi de şcoală de până acum. A urmat apoi un moment dulce, cu prăjituri cu ciocolată, fără de care o sărbătoare adevărată nu poate avea loc. După aceasta, alături de părinţi, copiii au scris bilete cu dorinţele lor pentru sutele de zile de şcoală care vor mai urma.


Au fost dorinţe mici şi mari, căci la 6 ani îţi doreşti şi o anumită jucărie, dar visezi şi să „înveţi bine la şcoală” sau „să iei note mari” atunci când va fi sa fie. Aşa cum observa un părinte, se pare că cei mici chiar şi-au potrivit dorinţele motto-ului şcolii: “Lupta pentru prestigiu, lupta pentru a se şti ca exişti şi poţi.” Biletele au fost prinse de baloane, iar copiii împreună cu părinţii au ieşit în faţa şcolii. Doamna director Letiţia Nemţu ni s-a alăturat şi a urmat numărătoarea inversă. La 10 baloanele s-au înălţat, în aplauzele tuturor, chiar şi ale trecătorilor, împreună cu speranţele prinse de ele, împreună cu multe emoţii şi cu o mare bucurie, pe care un balon plutitor o poate aduce la 6 ani. Un părinte remarca: „Două baloane au rămas cu noi, ţinute strâns de copii care s-au împotrivit lansării.

Memento al diferenţei de perspectivă: cum să-ţi laşi dorinţele «în aer»!? Ce mai zi! “ MULT SUCCES PENTRU SUTELE DE ZILE DE ŞCOALĂ CARE VĂ AŞTEAPTĂ, PRICHINDEI DE CLASĂ PREGĂTITOARE!

loading
×