Înscrierea în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018

În anul școlar  2017-2018 în școala noastră vor funcționa 2 clase pregătitoare cu un număr total de 50 locuri.

Acte necesare pentru înscriere

Părintele depune, în momentul completării cererii – tip de înscriere la unitatea de învățământ, sau, după caz, în momentul validării acesteia, o fotocopie a actului de identitate propriu și o fotocopie a certificatului de naștere al copilului. Copiile vor fi certificate conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale.

Lista cu străzile arondate unității noastre școlare:

 Smardan, Politehnicii, Nicolae Balcescu, Caraiman, Cetatuia,  Ecaterina Varga, Mihail Sadoveanu, Warthe, Drumul Poienii, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Furcii, Fagetului, Dobrogeanu Gherea de la  1 – 56, Emil Garleanu, Pietii, Piata Teatrului, B-dul Eroilor, B-dul 15 Noiembrie nr. 1 – 14, Piata George Enescu, Republicii, St.O. Iosif, Lunga nr. 1 – 60,  Iuliu Maniu nr. 1 – 20, Sirul Livezii, Spatar Milescu (alee si strada), Muresenilor, Olarilor, Pictor Pop, Poiana Brasov, Michael Weiss, Valentin Wagner, Piata Sfatului, Postavarului, Castelului de la nr. 44, Grigoras Dinicu, Diaconu Coressi, Alecu Russo, Lisei, Poet Neculita, Nisipului de Sus, Sf. Ioan, Stejerisului, Complex Rezidential Belvedere, Dupa Ziduri, Calea Poienii, Piscului, Pietei, Caraiman.

Completarea și validarea cererilor de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2017-2018 se va realiza în perioada  27.02.2017 – 16.03.2017,  după următorul program:

LUNI – VINERI: 8.00-18.00
SÂMBĂTĂ: 9.00-13.00

Centrele de evaluare psihosomatica pentru inscrierea in clasa pregatitoare pot fi gasit aici

OFERTA EDUCAȚIONALĂ A ȘCOLII:
I. OFERTA CURRICULARĂ ȘI EXTRACURRICULARĂ:
Activitatea desfasurata cu copiii ia deseori forma jocului, dar nu se confunda cu joaca. Pe suportul caietelor speciale, al fiselor de lucru, prin intermediul concursurilor, al lectiilor interactive cu videoproiector, elevii invata de fapt sa se adapteze lumii in care traim. Desi scrisul si cititul nu reprezinta obiectivul definitoriu pentru acest an de studiu, majoritatea elevilor au deprins deja aceste abilitati fara eforturi speciale si fara munca suplimentara acasa. Tematica propusa este una variata, de la observarea unor medii de viata ale diverselor categorii de animale, de exemplu cele marine, pana la studierea unor aspecte ce tin de spatiul cosmic,  analiza unor unitati de masura nonstandard sau observarea intuitiva a unor legi ale fizicii. Acordam o atentie deosebita si unor aspecte practice, care tin de organizarea clasei, reusind astfel sa responsabilizam elevii, carora in gradinita nu li s-au alocat astfel de sarcini, de exemplu aceea a unui elev de serviciu
Munca  pe care noi o realizam este completata de activitatile extrascolare. Activitatile desfasurate la Sectia pentru copii si tineret a Bibliotecii Judetene „G.Baritiu” in virtutea unui parteneriat cu scoala, pictura pe linguri de lemn in parteneriat cu Centrul Cultural” Palamaris”,pictura pe lemn la cercul din scoala , vizionarea unor spectacole de teatru de papusi sau de circ din postura spectatorului aflat in sala,  observarea procesului de productie dintr-o fabrica de incaltaminte sunt cateva din activitatile organizate in completarea procesului educativ.
De asemenea, oferim elevilor noștri posibilitatea parcurgerii cursurilor de șah, activități  diverse realizate in parteneriat cu instituții reprezentative din municipiul  Brașov (Biblioteca Județeană, teatre, muzee, ONG-uri, instituții scolare, instituții ale administrației locale) precum și participarea la proiecte educaționale la nivel local, județean, național, internațional cu o tematică variată, prin intermediul cărora elevii au posibilitatea de a face schimb de experiență cu colegi din alte școli, de a dobândi cunoștințe în diferite domenii.
Consideram ca la sfarsitul clasei pregatitoare elevii nostri sunt pe deplin acomodati cu cerintele educationale si responsabilitatile scolii, sunt constituiti in colective de elevi pe deplin formate, au depasit perioada acomodarii initiale si a despartirii de spatiul protector al gradinitei si isi pot canaliza energia si resursele pentru cerintele mult mai riguroase ale clasei intai.

II. RESURSE UMANE:

Cadrele didactice care vor preda la clasele pregătitoare sunt titulare, au o bogată experiență didactică, o pregătire psihopedagogică de înaltă calitate, au urmat cursuri de formare pentru a oferi micilor școlari activități adaptate intereselor și vârstei lor.
Un rol important il joaca si parteneriatul cu parintii care sunt implicati in mod activ in educatia copiilor nostri. Colaborarea si comunicarea stransa, participarea parintilor la unele activitati organizate special in acest scop contribuie la inchegarea unei bune relatii cu scoala.

III. BAZA MATERIALĂ:
Pentru clasele pregătitoare există săli de clasă special amenajate, precum și grupuri sanitare proprii.
Cele doua sali de clasa in care functioneaza activitatea acestor elevi se afla la acelasi palier, cu acces la sala de sport care se afla in imediata apropiere, unde sunt disponibile toate resursele necesare desfasurarii in cele mai bune conditii a orelor de sport. De asemenea elevii acestor clase  au acces in scoala pe o scara separata, care le ofera siguranta, facilitandu-le transferul spre salile de clasa.  Holul care separa cele doua sali  nu este traversat si de alti elevi mai mari si este dotat cu dulapioare, tip vestiar, in care elevii isi pot depozita hainele si papucii de exterior, dar si echipamentul sportiv sau alte obiecte necesare la scoala. Salile in care se desfasoara activitatea sunt amenajate astfel incat atmosfera creata sa fie cat mai primitoare si cat mai adecvata jocului ca mijloc de invatare, cu colturi tematice, jocuri si jucarii educative recomandate acestei varste. Nu lipseste materialul stimul, creat pentru a dezvolta orientarea spatio-temporala a copiilor sau pentru a-i familiariza cu literele si numerele.
Calendarul și metodologia de înscriere la clasa pregătitoare pentru anul scolar 2017-2018 pot fi descărcată de aici.

loading
×